Hand in Hand Talks #4
Creștem împreună, de la primul pas
6 Februarie 2027
După ce, la edițiile anterioare, pe scena Hand in Hand Talks au urcat Urania Cremene, Domnica Petrovai, Dr. George Ungureanu, Laura Gavrilaș, Ionuț Rada și mulți alții, iar părinții au aflat cum să gestioneze emoțiile și comportamentele dificile ale copiilor și ce rol au somnul, nutriția, mișcarea și tehnologia în dezvoltarea celor mici, pe 6 februarie 2027 revenim cu a patra ediție și un nou line-up de specialiști de renume.
În curând anunțăm primele nume și temele ediției #4.
De ce primii ani de viață sunt esențiali
90% din creierul copilului tău se dezvoltă până la vârsta de 5 ani.
Felul în care îl susții astăzi are un impact asupra viitorului lui. Studiile recente arată că modul în care se alimentează copilul, cum doarme, cum îi răspunzi la „nu vreau!” sau cum îl tratezi când e bolnav îi influențează pe termen lung sănătatea, echilibrul emoțional, reziliența și capacitatea de a învăța.
Hand in Hand Talks #4 aduce specialiști din diferite domenii care îți vor oferi claritatea de care ai nevoie în fiecare etapă de dezvoltare a copilului tău.
Ce câștigi participând la Hand in Hand Talks #4?
- Ai ocazia să întâlnești live specialișii pe care poate îi urmărești on-line și să le adresezi întrebările care te frământă ca părinte.
- Vei înțelege ce se află în spatele comportamentelor dificile ale copilului. De ce spune „nu” atât de des? De ce face crize de furie? De ce nu te ascultă, deși i-ai explicat de zece ori? Vei afla ce poți face concret în astfel de situații și cum să pui limite fără să îți strici relația cu al tău copil.
- Vei descoperi ce poți face concret pentru sănătatea și dezvoltarea copilului tău, de la alimentație până la mișcare, gestionarea emoțiilor și prevenirea problemelor de sănătate. Vei primi recomandări de la specialiști cu experință pe care le vei putea integra în rutina familiei tale.
- Vei primi explicații clare, bazate pe cercetări și experiență practică.
- Vei pleca acasă cu idei noi, dar și cu mici cadouri de la partenerii Hand in Hand Talks.
- Ai șansa să câștigi premii de valoare la tombola organizată în timpul evenimentului.
Cum a fost la edițiile anterioare?
2026 - Conferința Hand in Hand Talks #3: Creștem împreună, de la primul pas!
2025 - Conferința Hand in Hand Talks #2: Cum gestionezi provocările copilăriei
2024 - Conferința Hand in Hand Talks #1: Primii pași în colectivitate. Un dialog deschis părinte – specialist
Creat de părinți, pentru părinți, cu ajutorul științei și al comunității























Hand in Hand Talks a luat naștere în 2024, la inițiativa Anei Ioaneș, fondatoarea Grădiniței și Creșei Hand in Hand.
Prima ediție a avut ca temă sprijinirea copiilor în tranziția lor spre colectivitate și a ajutat sute de părinți să capete încredere și cunoștințe reale în creșterea copiilor mici.
